Ieri, înaintea partidei cu Gloria Bistrița, în fața caselor de bilete din „Ștefan cel Mare” se puteau vedea zeci de fani ai „câinilor”. Unii dintre ei căutau bilete (cei care nu aflaseră că meciul se va desfășura cu porțile închise), alții intenționau să le dea înapoi și să-și recupereze banii.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL ÎN FORMAT LIVE TEXT
Ora locală 11:00. Sediul LPF, Cotroceni, București, România: Comisia de Disciplină anunță că meciul dintre Dinamo și Gloria Bistrița, de la ora 14:00, se va desfășura cu porțile închise din cauza torțelor aprinse de fanii dinamoviști în Ghencea. Ora locală 13:30. Stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, București, România. Câțiva zeci de fani dinamoviști umblă impacientați prin fața caselor de bilete. Unii caută să cumpere, alții caută să dea înapoi ce au cumpărat.
Pentru primii, treaba a fost relativ ușoară, un jandarm mai comunicativ transmițându‑le decizia Comisiei de Disciplină, luată la ora 11:00, în Cotroceni, București, România. La auzul veștii, unul dintre ei comentează: „Pleacă, bă, de aici, că ăsta ne minte! Am luat eu ziaru’ dimineață și nu scria nimic”. Ceilalți, mult mai puțini la număr, au așteptat o doamnă între două vârste, care a deschis plictisită un geam și a rezolvat situația. Poate pentru prima oară în cariera ei de casieriță la stadion a dat bani și a primit bilete.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER