Asta e PARADA SEZONULUI în Liga 1! FOTO | Veteranul din poarta Pandurilor a reușit imposibilul la o fază la care era „victimă” sigură
Răzvan Stanca, goalkeeper-ul de 37 de ani din poarta Pandurilor, a reușit o paradă incredibilă în meciul pe care echipa sa l-a terminat la egalitate, 0-0 pe teren propriu cu CSM Poli Iași.
Cu cinci minute înaintea finalului partidei, ieșenii au construit o fază frumoasă în partea dreaptă, au dus mingea spre Golubovic, așa cum fac de obicei, calculele nu au ieșit așa cum ar fi trebuit, dar balonul a ajuns la Cătălin Ștefănescu, mijlocașul împrumutat de la vicecampioana României rămânând într-o poziție optimă pentru a înscrie golul care putea decide meciul.
Poziționat central, la șapte metri de poartă, Ștefănescu a ales să tragă tare, s-a lăsat bine pe minge și a șutat violent, dar execuția sa a fost blocată, cumva, de Stanca, portarul gorjenilor reușind un reflex uluitor.