„Ă‚sta e stelist!”

Redactor:
Nicu Bădescu
„Ă‚sta e stelist!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida de aseară a stârnit controverse cu multe ore înainte de primul fluier.

Arbitrul delegat inițial de CCA să conducă meciul din „Ștefan cel Mare“, Ovidiu Hațegan, s-a retras pe motive medicale, fiind imediat înlocuit de Mugurel Drăgănescu, chemat de urgență de la Breaza. Dinamoviștii au sărit ca arși: „De ce nu a fost schimbat cu «rezerva» Ivan?”. Reacția „câinilor” vine ca urmare a declarațiilor lui Penescu, cel care acuza vineri că Hațegan este arbitrul de casă al lui Dinamo. „Drăgănescu e stelist, va face meciul praf, schimbarea s-a efectuat la cerința lui Penescu”, s-a temut Borcea înainte de meci. „Înlocuirea arbitrului este de fapt succesul lui Penescu”, a completat și Nicolae Badea.

Conform unor surse din interiorul CCA, șeful arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost înștiințat ieri, în jurul orei 11:00, de faptul că Hațegan nu mai poate conduce meciul. „Vineri seară am mâncat o tocăniță cu ciuperci, fiindcă țineam post. Cred că de la ea mi s-a tras. Dimineață m-am simțit foarte prost, am încercat să alerg, dar degeaba”, a spus Hațegan. Costică „Vâlcea” a ales să-l delege pe Drăgănescu, pentru că în rezerva Ionel Ivan nu a avut încredere, susțin apropiații acestuia.

"Arbitrul l-au schimbat dinamoviștii, nu eu! Altfel, primeam eu penalty, iar Drăgănescu nu vedea hențul ăla în careu. Hațegan s-a dat lovit, fiindcă n-a mai vrut să ajute Dinamo, de frică să nu-l reclam eu la UEFA" – Cornel Penescu, finanțator FC Argeș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
METEO | Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza emisă de ANM
METEO | Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza emisă de ANM
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×