Asta e TARE!** Nu o să ghiciți NICIODATĂ‚ ce datorie are Poli la bugetul de stat! :)

Timișoara speră ca Tribunalul de la Lausanne să îi dea, până pe
10 iulie, un verdict care să îi permită să joace nu numai în Liga
I, ci și în preliminariile Ligii Campionilor. Iancu spune că FRF îi
va recunoaște decizia TAS, urmând ca paragraful ce interzice acest
lucru să fie scos azi din regulament.

Toată atenția fotbalului din Timișoara va fi captată astăzi de
Comitetul Executiv al FRF, acolo unde, în apărarea lui Viorel Duru,
va veni și italianul Andrea Traverso. Directorul de licențiere din
cadrul UEFA urmărește ca FRF să nu excludă procesul de licențiere
pentru cluburile din România. Conducerea lui Poli va trebui să
demonstreze că merită să primească dreptul de a evolua în
continuare în Liga I și în acest sens are două argumente.

Nașul
îi ajută

Gheorghe Chivorchian s-a întâlnit vineri cu șefii organizației de
suporteri ai lui Poli, cărora le-a prezentat documente primite de
la Administrația Finanțelor Publice, aceleași pe care oficialul
bănățean le va arăta și azi la federație. Acestea atestă, conform
surselor, că Poli are în acest moment doar un minus de 2,7 RON
către stat! În plus, Marian Iancu susține că Mircea Sandu va
interveni în acest caz: „Am primit o hârtie din partea lui. Ne-a
anunțat că recunoaște competența TAS și paragraful respectiv va fi
șters”.

Publicat: 20 06. 2011, 03:00
Actualizat: 20 06. 2011, 12:39