ASTA este salvarea Științei!** Vezi soluția REVOLUȚIONARĂ‚ propusă de Pițurcă
Venit la Universitatea Craiova din postura de salvator, Pițurcă
se confruntă după doar două luni și jumătate cu grave probleme
financiare. Acest lucru a fost confirmat într-o conferință de presă
în care managerul general al clubului a spus ca Universitatea are
datorii de peste 4 milioane de euro către bugetul de stat, jucători
și staff-ul tehnic.
Pentru că nu și-au mai primit banii de trei luni, jucătorii pot
depune memorii la Ligă pentru a deveni liberi de contract. Pițurcă
a explicat că înțelegerea dintre el și Mititelu a plecat de la
faptul că există un dosar în curs de rezolvare la Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, dar care încă nu s-a
rezolvat în favoarea lui Mititelu.
Pițurcă a explicat care ar fi cea mai bună șansă a Universității
pentru a se salva de la faliment și de a redobândi faima demult
apusă.
„Cea mai bună inițiativă ar fi ca suporterii Craiovei să
devină acționari. Ei sunt pe locul doi la număr, după Steaua, dar
sunt cei mai fanatici din România. Și în momentele grele, când am
retrogradat, au fost lângă echipă. Asta înseamnă suporter
adevărat”, a spus Pițurcă.
Acest lucru s-ar putea face prin două moduri: listarea clubului la
Bursa de Valori, respectând condiții extrem de drastice, sau
copiind modelul Barcelona, club susținut de socios.
170.000 de socios
are Barcelona în 2010, fiind pe locul 2 în lume după Benfica
Lisabona.
O altă soluție pentru redresarea financiară a clubului este
vânzarea jucătorilor exponențiali, cele mai vehiculate nume fiind
ale lui Găman, frații Costea sau Prepeliță.
Un alt club care a anunțat listarea la Bursă este Poli Timișoara.
Clubul de pe Bega a început demersurile necesare listării.