Asta le-a întrecut pe toate!** Gigi va înnebuni: artificiul prin care Grigoraș a demonstrat că e un antrenor genial
Petre Grigoraș dovedește după fiecare etapă care se scurge din actuala ediție de campionat că este cel mai inspirat și cel mai în vogă antrenor din Liga I. Pandurii au învins-o cu 5-2 pe Concordia Chiajna, iar omul meciului a fost desemnat brazilianul Cardoso, de meserie fundaș, autor a trei goluri. Cum s-a ajuns la această performanță?
Forțat de indisponibilități, Grigoraș a ghicit că fotbalistul sud-american are calitățile necesare pentru a improviza cu el în banda stângă a compartimentului ofensiv. Și nu s-a înșelat, Cardoso marcând trei din cele 5 goluri ale echipei sale, ultimul dintre ele după o execuție superbă, cu călcâiul. Mai mult, brazilianul l-a servit excelent și pe Batin la golul 4, atacantul având de îndeplinit o simplă formalitate.
Pandurii au urcat după acest succes pe locul al cincilea în Liga I, acumulând 29 de puncte, tot atâtea câte are și Steaua.
Grigoraș: M-am temut de acest meci, a fost mai greu să-i motivez pe jucători
„Mă bucur că am câștigat, mi-a fost teamă de această partidă. Pentru că în afara faptului că aveam câteva indisponibilități era un meci cu o echipă clasată undeva sub noi și e mai greu să-i motivezi pe jucători. Mă bucur că am reușit să câștigăm și am câștigat chiar clar, cu ceva emoții la 2-0 când n-am putut sta liniștiți pentru că am primit acel gol dar e bine că până la final am avut forța necesară să depășim adversarul și să dăm goluri suficiente să stăm liniștiți. A fost o ultimă etapă din acest tur încheiată cu o victorie foarte clară. Mă bucur enorm de mult pentru această victorie și felicit jucătorii pentru dorință, pentru angajamentul de care au dat dovadă în această perioadă și pentru un tur de campionat terminat pe locul cinci, zic eu absolut meritat după modul în care ne-am prezentat la meciuri”, a spus Grigoraș.
„Nu mă interesează cine e în spatele echipei Pandurii acum, în spatele meu e doar soția mea, se știe că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Nu mă interesează alte echipe și cine e după noi, mă interesează doar jocul propriei mele echipe. Nu putem vorbi acum de Euro Pandurii pentru că au trecut abia 17 etape, dacă era etapa 34 acum turnam șampanie. Dar mai e jumătate de campionat, un drum lung și foarte greu și totul depinde acum de posibilitățile de a completa lotul în perioada de iarnă. Ne vom despărți de Chiricheș, iar alții deja au plecat mai devreme acasă. Nu mă gândesc de acum ce se va întâmpla din ianuarie ci cum să-i remotivez pe jucători pentru partida de duminică”, a mai declarat antrenorul Pandurilor