„Aștept alocația mărită”
Portarul Rapidului așteaptă ca George Copos să-i mărească
contractul, așa cum i-a promis. Titularul din poarta giuleștenilor
îi mulțumește lui Viorel Hizo pentru șansa pe care i-a acordat-o și
îi transmite patronului că ar cam fi cazul să se țină de
promisiunea pe care i-a făcut-o după meciul de la Buzău de anul
trecut, când a spus că îi va mări salariul.
Cum este pe prima poziție a clasamentului?
Bine, cum să fie? Dar important este ca la sfârșitul sezonului să
fim pe aceeași poziție, că atunci contează! Acum începe însă o
serie de foc, pe care trebuie să o trecem cu bine, și de-abia dacă
vom trece peste ele putem să ne lăudăm că suntem în fruntea
clasamentului.
Ești unul dintre favoriții lui George Copos. Ți-a adăugat
ceva la contract?
Nu mi-a mărit domnul Copos contractul. Deocamdată, la mine nu a
ajuns alocația mărită (n.r. – râde). Sunt în discuții cu cei din
conducerea clubului pentru mărirea salarariului de-abia acum și
sper să ajungem la un acord cât mai repede.
Fostul portar al Universității Craiova este la un pas să ajungă în
Giulești…
Uitați cum stă treaba: să nu credeți că mă sperie venirea lui
Mircea Bornescu la Rapid. Nu-mi e frică de concurența cu el, cine e
mai bun să apere! Pentru echipă e un lucru benefic când ai un
contracandidat valoros pentru postul de titular.
Îi datorezi titularizarea domnului Viorel Hizo…
Da, dânsul mi-a acordat șansa să apăr, a avut încredere în mine și
n-am ce să-i transmit… decât mulțumiri. E o diferență între
dânsul și Jose Peseiro, care a preferat să aducă un portar străin
care a costat clubul foarte mulți bani și nu a rupt nici gura
târgului.
Vă așteptați să pierdeți cu CS Otopeni?
Vreți să vă spun ceva? E mai bine că s-a întâmplat așa! Cine știe,
poate că înfrângerea asta trebuia să vină la un moment dat, așa că
e bine că s-a întâmplat în meciul ăsta care nu conta. Putem să ne
mobilizăm și mai bine pentru derby-ul cu CFR. Vom avea atunci și
suporterii alături, iar asta contează foarte mult.
Vă afectează o eventuală schimbare a patronului?
Rapid este un club de tradiție și iubit de suporteri și va trăi
indiferent cine va fi acționar sau patron.
1.000
de euro pe lună câștigă Marinescu la Rapid
14
meciuri a apărat Marinescu în poarta Rapidului
Un croat în locul lui
Bornescu?
Giuleștenii sunt interesați de portarul croat Marin Skender (30 de
ani), care a evoluat ultima dată la NK Osijek, în prima ligă din
această țară. Acesta a jucat între 2003-2009 pentru gruparea
croată, iar din 13 septembrie a devenit liber de contract.
Rapidiștii încearcă să transfere un portar, iar cum Mircea Bornescu
nu și-a rezolvat problemele cu Universitatea Craiova, aceștia s-au
orientat spre fotbalistul ex-iugoslav.