În ciuda faptului că UEFA a suspendat-o din cupele europene pentru următorii trei ani, ca urmare a faptului că nu și-a plătit datoriile către terți, Astra a reușit azi să îl achiziționeze pe Filip Mrzljak (21 de ani) de la Lokomotiva Zagreb, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
Totuși, echipa lui Ioan Niculae va suferi, cel mai probabil în următoarea perioadă: pentru a echilibra bugetul, Astra va vinde unul sau doi jucători, conducerea clubului sperând să obțină astfel suma de două milioane de euro.
„Vom vinde unul sau doi jucători. Oricum îi vindeam. Proiectul meu, când am venit la Astra, era de a obține un target de două milioane de euro din vânzarea de jucători. Este o țintă normală pentru orice club din Europa. Este o sumă ușor de atins și absolut necesară în completarea bugetului. Mățel nu va fi vândut, pentru că el intră la o sumă destul de mică, nu va depăși 250.000 de euro. Sunt mai mulți jucători atractivi, avem contacte și discuții avansate legate de Enache, Budescu, Găman. Bineînțeles că nu le vom da drumul la toți„, a explicat Narcis Răducan, la Dolce Sport.
Răducan a estimat la 1,4 milioane de euro datoriile pe care le are Astra, cea mai mare parte către bugetul statului, la care se adaugă penalitatea de 100.000 de euro primită de la UEFA din cauza neachitării acestora. Însă gruparea din Giurgiu are de primit, potrivit oficialului, peste două milioane de euro de la forul european. Astra va plăti datoriile, apoi UEFA va debloca primele pentru participarea în Liga Europa.
UEFA a anunțat, luni, că echipele CFR Cluj și Astra Giurgiu vor fi excluse din cupele europene în următoarele trei sezoane, dacă nu achită până la data de 31 ianuarie 2015 datoriile către alte grupări, angajați și autorități.
Gruparea ardeleană a primit și o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Astra Giurgiu a fost sancționată cu 100.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER