Astra a pierdut amicalul din Antalya cu Slavia Sofia
Formația Astra Ploiești a pierdut, luni, cel de-al treilea meci susținut în stagiul de pregătire din Antalya, scor 0-1, cu echipa bulgară Slavia Sofia, informează site-ul oficial al grupării ploieștene.
Bulgarii au înscris unicul gol al acestui joc de pregătire încă din minutul 7, prin Bojoh.
Astra a evoluat în formula: Lung – Bărboianu, Mihalache, Ricardo, Junior Morais, Seto, Băjenaru, Spadacio, De Amorim, Fatai, Laionel. La reluare, Țigănașu l-a schimbat pe Junior Morais, Tigoianu pe Laionel, iar Stan pe De Amorim. În minutul 60, Oprsal a intrat în locul lui Bărboianu, Rusu în cel al lui Fatai și alte două după cinci minute au intrat Ologu și Vădrariu și au ieșit Spadacio și Băjenaru. În ultimul sfert de oră a debutat portughezul Rui Miguel, introdus în locul lui Seto.
Nu au putut fi folosiți Găman – entorsă de gleznă la antrenament și Pătrașcu – gripat.
Astra va disputa, joi, un nou meci, cu echipa Cernomoreț Odessa.