Astra a terminat sezonul regulat pe primul loc după remiza de pe teren propriu, scor 1-1, iar oficialii giurgiuveni speră să termine pe prima poziție și la finalul play-off-ului. Petre Buduru, directorul general al Astrei, afirmă că echipa sa este dezavantajată de noul sistem competițional dat fiind faptul că se vor înjumătăți punctele, dar precizează că acum nu se mai poate face nimic din moment ce toată lumea a fost de acord la startul sezonului cu această schimbare.
Buduru a explicat și incidentul cu Șumudică, spunând că nu este normal modul în care s-au comportat fanii lui Dinamo la meciul de duminică seară.
„Încercăm să ne regrupăm pentru lupta finală. A fost greu, cu tot felul de urcușuri și coborâșuri, dar sperăm ca și final să fim tot pe primul loc. A fost o ploaie de obiecte aruncate, nu te poți manifesta în halul ăsta. Mi-aș fi dorit să câștigăm. Chiar dacă Dinamo este în formă, noi avem un lot mai bun, mai experimentat. Este de interesat duelul cu Steaua, între partea noastră stângă și partea lor dreaptă. Nu avem niciun jucător suspendat pentru play-off. Alibec a avut niște probleme musculare și am hotărât că este mai important play-off-ul decât meciul cu Dinamo. Pe noi ne dezavantajează sistemul actual, dacă eram pe locurile 4-5, era bine. Din moment ce strângi puncte, nu e normal să-ți fie luate printr-un sistem sau altul”, a declarat Petre Buduru la ProSport LIVE.
Referitor la situația financiară a clubului, Buduru a declarat că Astra este cu plățile la zi atât către fotbaliști, cât și către stat, dar a punctat că echipei îi va fi foarte greu să obțină rezultate notabile atât timp cât patronul Ioan Niculae este privat de libertate.
„Avem salariile la zi, impozitele la zi. Am rezolvat tot. Am vorbit cu domnul Niculae, trăiește momente foarte grele. Fotbalul este singura sa bucurie acum, noi fără dânsul suntem aproape morți. Fără dânsul este foarte greu să obținem rezultate de mare performanță. Avem o înțelegere cu jucătorii: atunci când avem bani, îi plătim. Și ne-am ținut de cuvânt față de ei”, a mai declarat Buduru.
Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Andru Nenciu și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER