Astra, aproape de prima mutare a iernii. Până îl vând pe Ioniță, giurgiuvenii merg doar pe variante „low cost”: „Nu ne permitem să dăm bani pe jucători”

Astra se numără printre echipele care se vor lupta pentru un loc de play-off în ultimele patru meciuri ale sezonului regulat, iar Edi Iordănescu a făcut deja tactica pentru perioada de transferuri din această iarnă. Cum nu dispune de bani pe care să-i investească, fosta campioană își va îndrepta atenția spre fotbaliști liberi de contract sau spre jucători pe care să-i împrumute de la alte echipe, iar primul nume intrat pe listă e cel al lui Mohamed Aidara (27 de ani), de la Mouscron.

Giurgiuvenii au avut șansa de a-l aduce pe Aidara încă din vară, dar mijlocașul a preferat să semneze cu echipa lui Mircea Rednic O accidentare l-a scos, însă, din circuit și l-a făcut să prindă doar patru meciuri în acest sezon. Acum, Mouscron e gata să-l împrumute în România.

De altfel, intențiile Astrei pe piața transferurilor au fost dezvăluite chiar de Edi Iordănescu. Până să încaseze o sumă importantă în schimbul lui Ioniță, giurgiuvenii se vor mulțumi cu puțin: „Eu n-am solicitat transferuri pe bani. Nu ne permitem asta. Asta e realitatea. E clar ca în momentul de față bugetul nu ne permite să facem acest lucru, dar ne permite să ne uităm după niște jucători interesanți cu potențial. La fel putem să ne uităm după niște jucători care au confirmat, dar care sunt accesibili pentru noi și să reușim în final să batem palma și să-i integrăm”, a spus tehnicianul Astrei, la Telekom Sport.

Publicat: 30 12. 2017, 13:39
Actualizat: 30 12. 2017, 14:35