Astra bate Sturm Graz într-un meci amical

Prim-divizionara ploieșteană și-a continuat turneul din Antalya,
cu o deplasare la Belek, pentru a da piept cu fosta adversară a lui
Dinamo, din grupele Europa League, ocupanta poziției a patra din
prima ligă austriacă, Sturm Graz. Echipa lui Nicolo Napoli a
obținut un rezultat foarte bun, învingând cu 2-1, la capătul unui
meci echilibrat.

În lipsa lui Gheorghe Rohat, doar rezervă cu Sturm, banderola de
căpitan al Astrei i-a revenit, în premieră, japonezului Takayuki,
care a onorat-o cum se cuvine, marcând în min. 9, cu un șut de la
distanță, care l-a păcălit pe portarul advers. Napoli a avut în
„Taka”, precum și în Oprsal, Strătilă și Stan, oamenii primei
reprize, în timp ce, după pauză a ieșit la rampă Paulinho. Tot în
partea secundă, pe final, Rohat a fost reprofilat, ca mijlocaș
central, iar Crăciun a redebutat la Astra, fiind readus pe postul
său „de bază”, anume fundaș dreapta, cu o evoluție
mulțumitoare.

Graz a avut o bară, apoi a egalat prin Lavric (min. 62), după ce
acesta a reușit să treacă de Mendez, finalul de meci aducând
fiecărei echipe câte un penalty, diferența făcându-se de la punctul
cu var. Mai întâi, Paulinho a transforma lovitura, acordată de
arbitru la o lovitură liberă, în care el a văzut un fault, asupra
lui Rohat (min. 80), apoi, și austriecii au beneficiat de o
oportunitate similară, la un „11 metri” acordat „la indigo” parcă,
numai că, Beichler a tras mult peste transversală, ratând șansa
egalării.

Niculae: „Pa Silva”!
Patronul Astrei, Ioan Niculae a văzut meciul cu Sturm Graz alături
de președintele de la Oțelul, Marius Stan, acesta din urmă venind
să-și vadă jucătorul, pe atacantul Matei, împrumutat Astrei.
Niculae s-a bucurat foarte mult de succes și de câteva ori s-a
„exteriorizat”, certând arbitrul, încurajându-și jucătorii sau
constatând nereușitele lor. Acesta l-a „botezat” pe brazilianul
aflat în probe, Reinaldo da Silva, căruia i-a strigat : „Pa Silva”,
semn că acesta are șanse mici să semneze cu gruparea
ploieșteană.
Altfel, accidentați la partidele anterioare, amicale, din Turcia,
mijlocașii Vasile Gheorghe, Claudiu Tudor, precum și noul venit,
Ariass au fost doar spectatori, alături de la treilea portar,
Gavrilaș, nefăcînd parte din lotul pe care s-a bazat Napoli, cu
Sturm Graz. Toți au însă șanse să evolueze astăzi, cu Dunărea
Giurgiu, în al patrulea amical din turneu.

Paulinho – aniversare cu gol
Portughezul Astrei, Paulo Dinarte Gouveia Pestana, alias „Paulinho”
a împlinit, chiar în ziua meciului cu Sturm Graz, 25 de ani!
Mijlocașul ofensiv al Astrei, care a fost coleg la Naționala de
juniori cu Cristiano Ronaldo, iar la 20 de ani debuta în prima
ligă lusitană, marcând și un gol pentru Maritimo Funchal a jucat
45 de minute în amicalul cu austriecii de la Sturm,marcând golul
victoriei, de la punctul cu var și având o evoluție foarte bună în
succesul ploieștenilor, cu 2-1. Urmează ca berea pentru colegi să o
dea în țară, pentru că, în Turcia, distanța de la hotel, până la
cel mai apropiat magazin este de câțiva kilometri!

articol scris de Marian DIMA

SK Sturm Graz – Astra Ploiești: 1-2 (0-1)
Stadion: „Cornelia Sport” – Belek. Spectatori: circa 100. Au
marcat: Lavric (62) / Takayuki (9), Paulinho (80-pen)

Sturm: Graz – Ehrenreich, Feldhofer, Sonnleitner,
Prettenthaler – Kainz, Muratovic, Maric, Klem – Bukva,
Haas.

Au mai jucat:Kropfhofer – Foda, Beichler, Hölzl, Lamotte,
Lavric, Tauschmann, Weber, Schildenfeld
Antrenor : Franco Foda.

Astra: Miron – Mihalache, Mendez, Oprsal, Krucowski –
Strătila, Paunovic, Takayuki, Stan – Matei, D. Silva.

Au mai jucat: Salgueiros – Crăciun, Rohat, Sandu, Paulinho,
Carando, Reinaldo Silva, Condrea, Mihăilă, Vădrariu.
Antrenor: Nicolo Napoli

Publicat: 31 01. 2010, 18:06
Actualizat: 31 01. 2010, 18:08