Astra continuă să transfere! După Florentin Matei și Laurențiu Buș, giurgiuvenii i-au găsit și înlocuitor lui Ioniță. A debutat deja pentru fosta campioană
Astra Giurgiu a anunțat miercuri, pe site-ul oficial, transferul lui Vlad Bărbulescu (21 de ani) de la Viitorul Domnești. Este a treia mutare a campioanei din 2016 în această iarnă, după Florentin Matei și Laurențiu Buș.
„Echipa noastră se întărește la capitolul Under 21, unde stă tot mai bine, Vlad Bărbulescu fiind ultimul transfer oficial al formației noastre.
Jucător de profil ofensiv, aflat printre golgeterii formației Viitorul Domnești, în prima parte a campionatului, Bărbulescu – fotbalist născut pe 09.01.1997, a debutat în Cipru în tricoul Astrei, în amicalul cu Karmiotissa, de marți (scor 2-0 pentru elevii lui Edward Iordănescu), imediat după acest amical punându-și semnătura pe contract, unul care se întinde pe o perioadă de 3 ani și jumătate.
Mult success în tricoul echipei noastre, Vlad Bărbulescu!”, se arată în postarea de pe site-ul oficial al clubului.