Astra Giurgiu: „Narcis Răducan a introdus în contractul lui Bumba clauze neagreate de clubul nostru”

Clubul Astra Giurgiu a postat, miercuri, pe site-ul oficial, un comunicat de presă prin care îl acuză pe fostul președinte executiv Narcis Răducan că ar fi introdus în acordul de transfer al mijlocașului Claudiu Bumba de la ASA Târgu Mureș clauze neacceptate de gruparea giurgiuveană.

„Domnul Narcis Răducan (în prezent președinte al clubului A.S.A. Târgu Mureș) a acționat în afara înțelegerii scrise dintre părți, introducând în acordul de transfer clauze neagreate de clubul nostru. Una dintre aceste clauze este nulă de drept, deoarece încalcă prevederile Regulamentelor FRF și FIFA, consecință fiind nulitatea actului respectiv, care nu a fost înregistrat la clubul nostru. Acestea au fost motivele pentru care reprezentantul legal al clubului nostru nu a putut semna acordul de transfer (domnul Răducan a semnat fără a fi împuternicit în acest sens). Am transmis poziția noastră clubului cedent, împreună cu intenția de a încheia un acord valid, care să poată fi înregistrat la LPF, dar ne-am lovit de un refuz. Concluzia acestor susțineri este, din punctul nostru de vedere, că AFC Astra nu se află în situația de a nu respecta o înțelegere, aceasta nefiind finalizată printr-un act valid, care să producă obligații juridice și financiare”, se arată în comunicatul AFC Astra Giurgiu.

Gruparea giurgiuveană precizează că Narcis Răducan nu avea dreptul de a angaja prin semnătură obligații de natură juridică și financiare în perioada în care a activat la Astra Giurgiu: „Este adevărat că AFC ASTRA a fost interesată de jucătorul Bumba și a încheiat un acord de principiu cu clubul cedent, în data de 09.01.2015, înregistrat la registratură și asumat prin semnatură și de către ASA Târgu Mureș, urmând ca, ulterior, să se încheie acordul de transfer, pe tipizat FRF. Dl. Narcis Răducan, președinte executiv, la acel moment, nu avea drept de a angaja prin semnătură proprie obligații de natură juridică și financiare, în numele clubului nostru (el era obligat să le prezinte conducerii clubului și singurei persoane care poate angaja juridic, prin semnatură, clubul AFC Astra, domnul Ioan Niculae – conform Hotărârii AGA, comunicată către FRF cât și actelor depuse la Liga Profesionistă de Fotbal)”.

Conducerea grupării Astra Giurgiu menționează faptul că în cazul în care nu se va ajunge la o soluție agreată de comun acord între cele două părți, își rezervă dreptul de a-l acționa în instață pe Narcis Răducan. „Dacă în urma acestor fapte nu se va putea ajunge la o soluție agreată de comun acord, clubul AFC Astra va acționa în instanță pentru a repara prejudiciile, atât financiare cât și de imagine, care au fost sau vor fi cauzate de acțiunile dl. Narcis Raducan”, se mai arată în documentul citat.

Clubul ASA Târgu Mureș a anunțat marți pe site-ul oficial că mijlocașul Claudiu Bumba va reveni la 15 februarie la formația pregătită de Liviu Ciobotariu, după încheierea stagiului de pregătire din Antalya al reprezentativei divizionare, întrucât Astra Giurgiu nu a respectat clauzele contractului de transfer al fotbalistului.

Claudiu Bumba, 21 de ani, a semnat la 11 ianuarie un contract valabil pentru trei ani și jumătate cu gruparea Astra Giurgiu, jucătorul efectuând stagiul de pregătire din Turcia cu formația giurgiuveană.

Bumba a evoluat în prima parte a campionatului în 15 jocuri oficiale pentru echipa din Târgu Mureș, marcând de trei ori.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 10 02. 2015, 12:07
Actualizat: 11 02. 2015, 12:19