Astra Giurgiu va fi condusă de „moștenitoarea imperiului” lui Ioan Niculae. Fiica miliardarului este foarte implicată în afacerile tatălui și a primit mandatul să preia și clubul | FOTO

Adina Niculae si-a intrat in paine la Astra, inaintea meciului cu Dinamo
Vezi galeria foto - 10 poze

Astra Giurgiu trece prin momente foarte grele, după ce Ioan Niculae a fost condamnat la cinci de închisoare cu executare. Jucătorii echipei s-au panicat și s-a vorbit chiar despre desființarea echipei. Patronul a lăsat însă toate lucrurile în ordine și i-a transmis fiicei sale să preia conducerea formației de fotbal.

Clubul Astra Giurgiu va fi condus de o femeie, după ce Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Patronul era în Italia când a aflat verdictul și a fost reținut când a ajuns pe aeroportul din Otopeni. Ioan Niculae a fost prevăzător și și-a mandat fiica să conducă gruparea din Giurgiu, scrie playsport.ro.

Adina Niculae are 31 de ani, dar se află de mult timp alături de tatăl său în conducerea grupului Interagro. Fata lui Ioan Niculae s-a ținut de viața mondenă și s-a dedicat studiului și afacerilor. Sursa sus citată scrie că Adina Niculae este asociată în mai multe firme și se ocupă foarte mult de o companie taxi cu avioane de lux. Aparatele firmei valorează aproape 50 de milioane de euro.

Dani Coman, încrezător că Astra Giurgiu nu se va desființa

Dani Coman este conștient că va urma o perioadă foarte grea, dar a dat asigurări că Astra Giurgiu nu se va desființa. Bogdan Mara a recunoscut că au fost discuții cu jucătorii și au încercat să le explice că nu vor fi probleme.

„Este o situație foarte grea. Este o problemă personală a domnului Niculae, care nu va afecta foarte mult clubul. Noi suntem alături de dumnealui și de familia dumnealui în această perioadă, dar nu putem face prea multe.

Astra va merge înainte, asta am decis. În mare avem o strategie, ne-am făcut un plan împreună cu domnul Niculae. Ne-am gândit la toate variantele, nu suntem luați pe nepregătite. Vom merge cu toate greutățile, așa cum am făcut-o și până acum”, a declarat Dani Coman, pentru ProSport.

Publicat: 20 02. 2021, 21:08
Actualizat: 20 02. 2021, 21:10