Formația Astra Giurgiu va juca, marți, un meci cu o echipă formată din cei mai buni jucători de fotbal din liceele giurgiuvene, informează site-ul oficial al grupării din Liga I.
„Vicecampionii României, fotbaliștii Astrei Giurgiu îi provoacă la un meci în spiritul fair- play-ului pe cei mai buni jucători de fotbal din liceele giurgiuvene. Evenimentul sportiv unic în Giurgiu va avea loc marți, 18 noiembrie, începând cu ora 15.00, la Sala Polivalentă și este organizat cu sprijinul Primăriei Giurgiu și al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu. Din teren nu vor lipsi președintele executiv al Astrei Giurgiu, Narcis Răducan, antrenorul Oleg Protasov, Constantin Budescu, Valerică Găman sau Silviu Lung Jr., astralii dorind astfel să-i încurajeze pe tinerii giurgiuveni care vor să urmeze o carieră în fotbal„, se arată pe site-ul afcastragiurgiu.ro.
Meciul de marți se va încheia cu un moment de premiere a liceelor participante, conducerea Clubului Astra Giurgiu dorind astfel să le mulțumească tinerilor care au acceptat provocarea sportivilor profesioniști.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER