Astra încearcă minunea și cu AZ Alkmaar! Șumudică anunță principalul obiectiv pentru meciul tur: „Aș fi mulțumit cu scorul ăsta”
Astra își continuă drumul european după ce în turul trei preliminar al Europa League a reușit marea surpriză și a eliminat-o pe West Ham. Următoarea adversară a giurgiuvenilor este AZ Alkmaar, din Olanda, iar tehnicianul Marius Șumudică e încrezător în șansele elevilor săi.
Șumudică spune că principalul obiectiv al Astrei pentru meciul tur, programat joi, de la 19:00, la Giurgiu, este să nu primească gol. „Aș fi mulțumit și cu 0-0”, spune tehnicianul, convins că Budescu & Co. au forța să tranșeze calificarea în al doilea meci, disputat în deplasare.
„Daca vom reuși să pregătim foarte bine apărarea, încât să nu primim gol la Giurgiu, dacă vom reuși lucrul ăsta, eu să fiu sincer aș fi multumit și cu 0-0.
Cu siguranță vom marca în deplasare, la ce am văzut până acum, la ce am vazut la ei până acum… și au mai pierdut și 6 jucatori față de anul trecut„, a spus Sumudica la Dolce Sport.