Astra lui Șumudică, „arbitru” în lupta pentru titlu: „Vom da tot ce este mai bun contra ASA-ului, indiferent dacă o vom face campioană pe Steaua”

Lupta la titlu din acest sezon va fi una foarte strânsă, iar campioana se va decide la photo-finish asta după ce Steaua a risipit ecartul de 13 puncte avut față de ASA Târgu-Mureș. Ardelenii sunt acum lideri, cu 65 de puncte, în timp ce roș-albaștrii ocupă poziția a doua a cu 63 de puncte.

Astra lui Marius Șumudică poate decide cine câștigă campionatul, iar tehnicianul în vârstă de 44 de ani dă asigurări că echipa sa va lupta corect până la final indiferent de implicațiile la titlu. Chiar dacă este un suporter rapidist declarat, Șumudică își va pregăti elevii să dea totul pe teren la meciul cu ASA, chiar dacă asta ar însemna să trimită trofeul în curtea Stelei.

„Mi se pare bizar. mă simt chiar ciudat, dar nici nu știu dacă se va ajunge până acolo. Sunt două etape la mijloc, timp în care atât Steaua, cât și ASA mai pot pierde puncte. Dar, dacă se va ajunge acolo, atunci vă asigur că Astra va da tot ce este mai bun, indiferent că o vom face pe Steaua campioană. Până la urmă, noi ne luptăm să terminăm pe un loc cât mai bun. Dacă mai avem șanse mici la podium, măcar să ne consolidăm poziția a patra”, a declarat Marius Șumudică pentru DigiSport.

Program ASA Târgu-Mureș:

  • etapa 31: Gaz Metan – ASA Târgu-Mureș
  • etapa 32: ASA Târgu-Mureș – Petrolul
  • etapa 33: Astra – ASA Târgu-Mureș
  • etapa 34: ASA Târgu-Mureș – Oțelul


Program Steaua:

  • etapa 31: Steaua – Concordia
  • etapa 32: FC Brașov – Steaua
  • etapa 33: Steaua – FC Botoșani
  • etapa 34: CSMS Iași – Steaua
Publicat: 09 05. 2015, 09:22
Actualizat: 09 05. 2015, 09:23