Astra poate pierde locul 2, Dinu Gheorghe aruncă „pisica” în curtea lui Florin Marin: „Nu eu am antrenat. A fost un joc rău”
Astra a remizat la Mediaș, 0-0, și giurgiuvenii pot pierde locul 2 în cazul unei victorii a celor de la Petrolul pe terenul lui ACS Poli Timișoara. Imediat după meci, Dinu Gheorghe a criticat jocul echipei și a dat de înțeles că este nemulțumit de Florin Marin: „Nu am antrenat eu echipa ca să am explicații”
„Nu am jucat eu și nici nu am antrenat eu echipa, ca să mă certe pe mine patronul. Era nemulțumit de rezultat și de joc. Nu pot să fiu mulțumit. Am întâlnit o echipă care nu ne-a pus nicio problemă. A fost un joc rău. Eu nu sunt tehnician, ca să am explicații. Nu vreau să vorbesc mai mult în seara asta”, a declarat Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Ioan Niculae a declarat după meci că s-a păcălit cu Yazalde: „Nu e atacant”. Dinu Gheorghe reamintește că Astra avea 3 puncte peste Petrolul în momentul instalării lui Florin Marin.
„Nu știu dacă ne-am păcălit cu Yazalde. Când a venit domnul Florin Marin la echipă aveam trei puncte peste Petrolul, acum suntem în pericol să pierdem locul doi. Eu nu trebuie să agreez schimbarea antrenorului, doar constat ce s-a întâmplat. Relația mea cu domnul Niculae este solidă. Este un moment greu”, a mai spus președintele Astrei.
Astra Giurgiu a terminat la egalitate, vineri seară, în deplasare, scor 0-0, cu Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I.
Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Zaharia, Trtovac Muth, Buzean – Todea, Tahar – Munteanu, Fl. Dan (Antici ’90+2), Llullaku (Avram ’83) – Robertson (Bawab ’56). Antrenor: Cristi Dulca.
Astra Giurgiu: Lung – Mățel, Ben Youseff, Găman, Morais – Yahaya, Seto – Cristescu (Budescu ’46), Yoda (Iorga ’70), Yazalde – De Amorim (Ivanovski ’82). Antrenor: Florin Marin.
Cartonaș galben: Zaharia ’82
Arbitri: Adrian Comănescu (central) – Vasile Marinescu, Sebastian Stoianov (asistenți) – Cătălin Buși, Iulian Călin (adiționali) – Marius Badea (rezervă)
Observatori: Cristian Nica, Dumitru Marcu