Antrenorul Astrei, Valentin Sinescu, a lăudat atitudinea elevilor lui după meciul câștigat cu 3-0 în fața lui FC Brașov și se ferește să își compare formația cu liderul Steaua, deoarece este conștient că diferența este încă mare.
„În contextul în care valoarea campionatului s-a comprimat, fiecare meci devine un test dificil. Vreau să îmi felicit băieții, au fost foarte inteligenți în meciul cu FC Brașov. Au înțeles exact ce trebuie să facă împotriva unei echipe care se apără supraaglomerat.
Cu domnul Budescu am probleme, pentru că trebuie să rămân mereu după antrenamente ca să termine el de executat loviturile libere. O fac cu plăcere, deoarece are har și a demonstrat-o în câteva rânduri.
În afară de Steaua, cu restul echipelor din Liga I am demonstrat o atitudine bună. Steliștii au o formație construită de-a lungul mai multor ani, de aceea cred că și nouă ne trebuie răbdare, nu ne putem ridica la nivelul lor de acum. În Spania, am întâlnit-o pe ȚSKA Moscova și am avut o atitudine formidabilă, deși am pierdut cu 3-0. Le-am zis băieților că, dacă vor repeta atitudinea și în Liga I, atunci nu putem pierde”, a spus Sinescu la DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER