CFR Cluj – Astra 2-1. Campioana rămâne la 9 puncte de primul loc care asigură prezența în play-off-ul Ligii 1, iar șansele la o posibiliă calificare par acum infime, în condițiile în care mai sunt de jucat doar 6 etape din sezonul regulat.
De acest lucru sunt conștienți și campionii din sezonul trecut, iar Denis Alibec spune că ar fi nevoie de o minune ca echipa să mai prindă primele 6 locuri.
Vârful a marcat un gol memorabil în poarta CFR-ului, dar nu și-a putut ajuta echipa să obțină vreun punct, iar acum pare să-și îndrepte atenția spre viitoarea echipă, Steaua. Alibec a vorbit și despre derby-ul Dinamo – Steuaa 3-1, precizând că gazdele au meritat să câștige.
„Sunt foarte trist că am pierdut meciul acesta, cred că a fost ultima șansă a noastră să prindem play-off-ul. Mai sunt șanse, dar e foarte greu, pentru că 9 puncte sunt multe și e dificil să recuperăm. Cred că asta a fost ultima șansă.
S-au văzut cu 2-1 la pauză, s-au închis foarte bine, iar noi nu am reușit să-i deschidem și să egalăm. Nu știu ce s-a întâmplat anul acesta, suntem aproape aceiași de anul trecut. Domnul Șumudică e suparat, și noi suntem, dar îi dăm dreptate după meciul acesta
Mi-a părut rău că au pierdut, dar cred că Dinamo a meritat victoria”, a declarat Alibec, conform Digi Sport, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER