Astra, satelitul lui Dinamo

Astra a plecat la drum în 2007 cu gândul reînvierii spiritului petrolist și a ajuns în doar doi ani din Liga a III-a în primul eșalon cu „pecetea” devenirii unui „satelit” neoficial al lui Dinamo!
Legendă sau nu, cert este că ploieștenii au promovat având pe bancă, în ultima parte a sezonului, un dinamovist, pe Ion Moldovan, și bazându-se pe fotbaliști ca Alexe, Damaschin, Lemnaru, Crăciun, Păun sau Vlad, „detașați” la Ploiești din „Groapă”. Pentru un tablou și mai complet, ar mai trebui adăugate și scorurile, mai exact desfășurarea acestora, înregistrate în cele două partide directe dintre Astra, pe atunci FC Ploiești, și Dinamo II: 4-2 după 0-1, respectiv 4-3, după 0-1 și 1-2…

Nici pentru sezonul ce stă să înceapă lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Moldovan a fost confirmat pe banca tehnică, „Comisarul” primind, bonus, alte întăriri de sorginte alb-roșie: Izvoranu, Chiacu, Predescu, Mușat. 
Altfel, ar trebui spus că Ioan Niculae este singurul patron din Liga I ce este proprietar pe echipă, dar și pe baza sportivă, stadionul Astra și baza de pregătire Prahova fiind în totalitate în patrimoniul omului de afaceri din Zimnicea! Renașterea Astrei l-a costat pe Niculae aproape 3 milioane de euro, iar bugetul pentru noul sezon este de 3,5 milioane de euro.

A doua promovare după 11 ani

Căpitanul Astrei, Gheorghe Rohat, a renunțat la un contract cu Unirea Urziceni, acum un an și jumătate, pentru a juca în Liga a III-a! Rohat a trăit astfel a doua promovare a Astrei în primul eșalon , prima dintre ele fiind acum 11 ani, sub comanda lui Gabi Stan! „A fost visul vieții mele, acela de a mai îmbrăca măcar o dată tricoul Astrei în Liga I”, spune fundașul de 34 de ani, ce are peste 50 de meciuri jucate în Liga I pentru Astra (dintr-un total de 167).

Articol scris de Ionuț Socaciu

Publicat: 29 07. 2009, 11:58
Actualizat: 29 07. 2009, 12:00