Astra vrea un atacant care a fost și pe lista Stelei: Ivan Krstanovic a fost golgheterul campionatului croat
Chiar dacă a marcat două goluri în prima etapă a campionatului contra Concordiei, Astra nu stă deloc bine în compartimentul ofensiv. În acest moment, echipa din Giurgiu îl are la dispoziție doar pe Alibec – atacant de meserie, dar nici pe serviciile acestuia nu este convins că se poate baza.
Steaua încearcă să-l achiziționeze pe Alibec, la pachet cu De Amorim, iar dacă Becali va avea câștig de cauză la masa tratativelor, atunci Astra trebuie să găsească rapid un vârf. Potrivit DigiSport, Astra negociază intens cu Ivan Krstanovic, un atacant croat în vârstă de 32 de ani. Giurgiuvenii i-au pregătit un salariu lunar extrem de bun croatului: 15.000 de euro. Krstanovic ar urma să semneze un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă o stagiune.
Krstanovic a jucat în carieră la NK Zagreb, Dinamo Zagreb și Rijeka, iar în luna iulie a acestui an a fost la un pas să ajungă la gruparea indoneziană Persib Bandung. De asemenea, Krstanovic s-a aflat și pe lista Stelei, dar în cele din urmă tratativele au fost sistate.
- Krstanovic a fost golgheterul campionatului croat în 2011, reușind să marcheze 19 goluri