Atac cu talpa sus la Gică Hagi din cauza selecțiilor la echipele reprezentative! Cum se impun jucători la loturile naționale: „Ia-i pe toți, altfel nu trimit niciunul!”
Fostul fotbalist Mugur Bolohan (46 de ani) l-a atacat pe Gică Hagi (57 de ani) și spune că reprezentanții academiei sale îi forțează pe selecționeri să convoace mai mulți jucători de la malul mării decât aceștia și-ar dori.
Gică Hagi coordonează cea mai puternică academie de copii și juniori din România, dar nu toată lumea îl aplaudă pe „Rege”.
Mugur Bolohan a oferit detalii despre modul în care unii reprezentanți ai Academiei Gheorghe Hagi impun jucători la echipele naționale.
Gică Hagi, acuzat că forțează convocarea unor jucători din academie
Gică Hagi este acuzat de fostul fotbalist Mugur Bolohan că impune, prin reprezentanții lui, convocarea la loturile naționale a mai multor fotbaliști din academia pe care o conduce.
„Eu vă pot da exemple importante la U19, și nu e vorba doar de băiatul meu, care putea să fie, putea să nu fie. Ei s-au dus la un turneu final fară un fundaș lateral de picior stâng. În condițiile în care îl aveau pe băiatul asta de la Dinamo, pe Amzăr.
U Cluj, care a promovat în prima ligă, l-au avut în teren pe Hofman, care a dat 8-9 goluri, care trebuia să fie acolo, cum-necum. Și ei s-au dus cu 8 jucători de la Academia Hagi, care joacă pe la juniori majoritatea. Și au arătat, într-adevăr, că niște juniori. Am urmărit toate meciurile. La toate meciurile de juniori sunt foarte mulți de la Academia Hagi, pentru că, într-adevăr, ei au jucători buni, doi, trei, pe fiecare an.
Și de acolo vine cineva și spune «eu ți-i dau pe ăia doi-trei, dar trebuie să mi-i iei pe toți ăștia, pentru că altfel nu ți-i trimit nici pe ăia». Pai, e posibil așa ceva? Atunci, cum să facem noi performanțe? Din păcate, toată lumea o să spună că spun asta că băiatul meu nu a fost selecționat acolo. Nu are nicio legătură”, a declarat Mugur Bolohan pentru Playsport.
La Campionatul European U19 din Slovacia, în lotul României și-au făcut loc 8 fotbaliști de la Academia Gheorghe Hagi, din totalul de 22.
Văd și aud oameni din teritoriu, oameni care au jucători buni, dar nu sunt luați pentru că nu au nicio relație. Antrenori care poate ar merita să fie, să preia un lot național și nu sunt luați pentru că unora li se spune: «Băi, nu ești făcut pentru așa ceva! Aici e alt fotbal».
– Mugur Bolohan pentru Playsport