Atac european pentru „U”!** VEZI vârful care poate ajunge la Cluj

Posibila plecare a lui Dănciulescu de la Dinamo redeschide
discuțiile despre un eventual transfer al său la Universitatea
Cluj. Cum și Florian Walter a declarat în repetate rânduri că și
l-ar dori, „Danciu” ar putea reface cuplul N&D la Cluj, cu
Niculescu, cei doi câștigând șase trofee împreună la Dinamo, unde
au marcat 229 de goluri.

Cinci ani au jucat în același timp Niculescu și Dănciulescu la
Dinamo. Cei doi se cunosc de când erau atacanți la juniorii
Slatinei, ambii fiind născuți în acest oraș. La mijlocul anilor
2000, cei doi au speriat adversarii din Liga I cu eficacitatea lor.
Au jucat în „Groapă” 17 ani, 10 Dănciulescu și 7 Niculescu.
Dănciulescu a fost mai prolific, cu 132 de reușite, iar Claudiu a
„găurit” porțile adverse de 97 de ori. Ca exemplu, toate trofeele
pe care Dănciulescu le-a câștigat cu Dinamo au fost obținute când
„Corbul” făcea pereche cu Niculescu: două titluri, în 2004 și 2007,
dar și două Cupe ale României, în 2003 și 2004.


Eu l-am dorit pe Dănciulescu și în trecut, dar a
ales Dinamo. Acum, orice e posibil, el e un jucător de mare
valoare, care ne-ar putea ajuta mult

Florian Walter, patron „U” Cluj

229 de
goluri
a marcat N&D pentru Dinamo:
97 Niculescu și 132
Dănciulescu

5
ani
au jucat cei doi împreună la Dinamo: între 2003
și 2008, cu o pauză de o jumătate de an, și apoi la începutul
sezonului 2009-2010

Publicat: 18 06. 2011, 08:51
Actualizat: 18 06. 2011, 08:52