Fostul jucător al CFR-ului, Manuel Jose, spune că oficialii formației din Gruia au uitat repede performanțele obținute cât timp portughezii făceau legea la actuala campioană a României.
Mijlocașul îi acuză voalat pe șefii grupării din Cluj că i-au îndepărtat ușor-ușor pe fotbaliștii portughezi, pentru a le face loc sud-americanilor.
"Acum vin foarte mulți argentinieni, sunt deja șapte sau opt la echipă. Conducerea nu ia în considerare faptul că noi am fost primii care au ajuns acolo, când nici măcar nu jucaseră în Cupa UEFA. Dupa ce am venit noi s-a câștigat campionatul și am mers în Champions League. Oricum, perioada petrecută în România este una din care am învățat foarte multe lucruri. Acum vreau să joc, îmi caut o echipă care să-mi permită sa reiau antrenamentele în Portugalia", a spus Manuel Jose în Cancan.
Singurii portughezi rămași în prima echipă a CFR-ului în acest moment sunt căpitanul Ricardo Cadu și Dani. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER