Nici bine nu s-a încheiat anul, că Meme Stoica s-a și pus pe treabă. Pe lângă Junior Moraes, care rămâne o prioritate pentru roș-albaștri, managerul îl dorește la echipă și pe Alexandru Chipciu de la Brașov, jucător vizat și de Dinu Gheorghe pentru Rapid.
Dacă la capitolul plecări din Ghencea se preconizează mai multe nume, la cel al venirilor, au fost trecuți câțiva jucători preferați de Mihai Stoica. Managerul Stelei i-a propus deja patronului său, care se pare că este dispus să-i facă pe plac: „Sunt câțiva jucători tineri pe care mi-a spus Meme că sigur îi voi lua”, mărturisea Becali înaintea finalului de campionat. În afară de Moraes jr sau Gabriel Matei, lista lui Meme îl conține și pe Alexandru Chipciu de la Brașov, pe care vrea să i-l sufle unui alt potențial cumpărător, Dinu Gheorghe. Primele semne de interes ale celor din Ghencea au apărut după evoluția foarte bună pe care mijlocașul a avut-o în partida susținută în tur sub Tâmpa cu Rapid, terminată cu 2-0. De atunci s-au purtat trei runde de negocieri între patronul Stelei și finanțatorul Brașovului, Ioan Neculaie, care însă n-a părut deloc dispus să renunțe la „bijuteria” sa.
Meme l-a „ofertat” la futsal Ultimul contact pe care mijlocașul brașovenilor l-a avut cu Mihai Stoica a fost imediat după terminarea campionatului, la o partidă de futsal din Brașov. Mai în glumă, mai în serios, Chipciu a fost atunci întrebat de managerul Stelei dacă ar refuza o ofertă venită din Ghencea. Mijlocașul a ezitat să răspundă pe moment, dat fiind contractul pe care acesta îl mai are până în 2013 cu Brașov, însă relațiile dintre cei doi au rămas deschise. „Într-adevăr, mi-a spus că m-ar prinde bine culorile roș-albastre și că mă dorește la Steaua, dar cred că în glumă”, a spus Chipciu. Surse ProSport susțin încă că Mihai Stoica îl urmărește de multă vreme pe mijlocașul Brașovului și ar face orice să-l aducă la echipă.
Indiferent de ofertă, Chipciu nu este de vânzare în acest moment. Mai trebuie să crească la Brașov și pe urmă vorbim Ioan Neculaie, patron FC Brașov
17 partide a disputat Chipciu pentru Brașov în acest tur de campionat, în care a marcat trei goluri: două dintre ele cu Dinamo și Rapid, rivalele Stelei
Cine nu își dorește la Steaua sau la Rapid? Sunt echipe de top, dar eu abia am debutat. Nu vreau să mă rup în figuri că sunt dorit de aceste echipe Alexandru Chipciu, mijlocaș FC Brașov
Avantajele lui Chipciu *vârsta de 21 de ani *tehnică foarte bună, control bun al balonului *viteză de reacție foarte bună *jucător de ambele picioare *poate juca pe trei posturi, mijlocaș dreapta, mijlocaș stânga sau al doilea atacant *are salariu mic la Brașov, 3.000 euro pe lună
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER