Încă deficitari pe anumite posturi și cu bugetul în piuneze, Dinu Gheorghe a găsit jucătorii perfecți și ieftini pentru angrenajul Rapidului. După mai multe căutări atât în Liga I, cât și în străinătate, oficialii giuleșteni au început un atac asiduu la doi dintre cei mai în formă jucători din turul de campionat: Vasile Olariu și Valentin Iliev.
Dorința lui „Vamă” de a-l avea pe Olariu nu este nouă, mijlocașul ofensiv al Victoriei Brănești fiind monitorizat timp de un an de președintele giuleștean, care l-a dorit și în timpul mandatului de la Brașov. Contactat de ProSport, Olariu spune că nu se poate refuza o ofertă din partea alb-vișiniilor. „Sunt pregătit să fac pasul la o echipă mare ca aceea a Rapidului, însă, dacă ajung acolo, ar fi o idee să joc constant, pentru că doar așa pot evolua”, crede mijlocașul originar din Timiș.
Bulgarul, căutat zilnic de giuleșteni
Dacă fotbalistul de 23 de ani reprezintă o investiție în viitor, singurul impediment rămânând suma de transfer, Iliev (30 de ani) a devenit interesant pentru giuleșteni după ce a depus memoriu la LPF să devină liber. Conform unor surse, cele două părți au avut mai multe conversații în ultima vreme, iar perfectarea contractului este o chestiune de zile. Dinu Gheorghe l-a dorit pe Olariu de când era la Brașov, dar nu este de vânzare Ilie Stan, antrenor Branești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER