Atac la patron: „Nu știu dacă e Copos vinovat, dar să spună că nu a făcut nimic e prea de tot!”
Alexandru Bunea, membru în Consiliul de Administrație al FC Rapid, a declarat, sâmbătă, agenției MEDIAFAX, că acționarul majoritar George Copos nu a avut dreptate când a spus că suporterii, dacă au motive de nemulțumire, ar trebui să protesteze la adresa celor care au condus clubul din martie 2008.
"Nu este corect ce spune domnul Copos. De ce suporterii ar trebui să ne reproșeze nouă ceva? Noi ca administratori n-am făcut nimic împotriva intereselor clubului. Domnul Copos poate să spună ce vrea. Se știe că dânsul pasează mereu răspunderea. E ușor de vorbit, dar trebuie să se știe că răpsunderea întotdeauna pleacă de sus. Nu știu dacă suporterii trebuie să îi reproșeze ceea ce se întâmplă la Rapid domnului Copos, dar nici nu te poți spăla pe mâini și să spui că tu n-ai făcut nimic și că nu ai nicio legătură cu ce s-a întâmplat", a spus Bunea.