Atacă** în haită!
Dario Bonetti crede că Internațional Curtea de Argeș va juca ultradefensiv în meciul de astăzi și a luat deja o serie de măsuri de în acest sens.
Italianul, convins că Ștefan Stoica va folosi „autobaza”, și-a instruit jucătorii pentru un joc tern, de luptă, pregătind o tactică mult mai ofensivă decât stilul obișnuit. Astfel, la antrenamentele din ultimele zile, tehnicianul a comandat o serie de exerciții de posesie a balonului, menite să iuțească fazele de atac. Mijlocașii aveau rolul de a redubla pasele, până în momentul în care vârful de atac rămânea singur cu portarul.
De asemenea, strategia antrenorului este ca pe faza de contraatac purtătorul balonului să aibă două sau trei opțiuni de pasă, rezultat obținut printr-un joc fără minge excelent executat de elevii săi. Strategia italianului se bazează și pe revenirea lui Marius Niculae pe postul vârf împins, jucător bătăios, capabil să disloce apărările aglomerate.