Jucătorul pe care Gigi Becali intenționează să-l vândă pe 30.000.000 de euro, Vlad Rusu, face furori, dar deocamdată doar la Steaua II.
Formația secundă a vicecampioanei s-a impus astăzi, cu 1-0, în deplasarea de la Farul II, singurul gol al întâlnirii fiind marcat de vedeta în devenire din Ghencea.
La echipa antrenată de Leo Strizu au evoluat mai mulți componenți care au făcut pregătirea în iarnă cu echipa mare: Tudose, Andrei Ionescu sau Lițu.
Steaua II a început partida în următoarea componență:
Lungu – Mustață, Tudose, Iacob, I. Mihai – Albu, Onicaș, A. Ionescu, Neagoe – Lițu, Vl. Rusu. Au mai jucat: Strătilă, Lazăr, Abuzătoaiei, Bejan.
Echipa secundă a Stelei este lider în seria a doua a Ligii a III-a, la 7 puncte distanță de ocupanta locului secund, Rapid II
Rusu este golgeterul echipei, având deja 10 goluri marcate!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER