Atacantul venezuelean Jorge Luis Ruiz se află în probe la FC Botoșani

Directorul sportiv al clubului FC Botoșani, Anton Heleșteanu, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că atacantul venezuelean Jorge Luis Ruiz se află în probe la gruparea botoșăneană.

„Suntem în continuare în căutarea unui atacant. O soluție pentru noi ar putea fi venezueleanul Jorge Luis Ruiz, care a venit în probe la noi. Nu l-am putut vedea la lucru în amicalul cu Debrecen deoarece s-a accidentat ușor. El va rămâne alături de echipă până la finalul stagiului de pregătire de la Băile Felix, când vom lua o decizie. Sperăm ca în următoarele două meciuri amicale să-l putem folosi. Dacă va fi jucătorul de care avem nevoie, el va semna cu noi”, a spus Heleșteanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jorge Luis Ruiz are 25 de ani, joacă pe postul de atacant sau de mijlocaș ofensiv, și a evoluat de-a lungul carierei la formațiile venezuelene Ateltico El Vigia, Yaracuyanos, FC Angostura, CD San Antonio, FC Tucanes. În 2013, a semnat cu ACS Poli Timișoara, pentru care a jucat doar în două etape, timp de 35 de minute.

MEDIAFAX

sursa foto: forum.politm.ro

Publicat: 19 01. 2014, 21:16
Actualizat: 19 01. 2014, 21:17