Atenție, Cosmin Contra! Dan Petrescu a cerut la națională un român de la CFR Cluj fără nicio selecție: „Ar trebui să aibă ochi și pentru el. E într-o formă extraordinară”
Dan Petrescu susține că CFR Cluj merita victoria cu Sepsi, într-o partidă terminată scor 1-1, în care Păun și Flores au marcat. La final, antrenorul lui CFR Cluj a spus că singurul marcator al campioanei merită convocat la naționala României.
Sepsi și CFR Cluj au remizat la Sfântu Gheorghe, într-o partidă în care golurile au fost marcate în prima repriză. Dan Petrescu a analizat cele 90 de minute și a susținut că Vâtcă ar fi trebuit să apere execuția lui Flores din lovitură liberă: „Nu aș fi fost nemulțumit dacă mi se dăruia egalul înainte de meci. Dar, după ce s-a întâmplat, meritam victoria. Au marcat din singura lor ocazie. Dintre toate meciurile pe care le-au avut, cred că a fost singurul în care au fost dominați. Normal, nu ai voie să iei gol pe colțul scurt, e lege în fotbal. Flores a dat bine, dar a fost „cadou”. Până atunci am controlat partida. Orice gol luat mă deranjează. Dacă batem, nu mai contează cu ce scor batem. M-am enervat foarte tare, pentru că era de apărat. M-am supărat și pe Costache pentru greșeala de la gol”, a declarat Petrescu la Look Sport.
„Bursucul” și-ar fi dorit să-l vadă la dubla cu Spania și Malta pe Alexandru Păun, care face un sezon foarte bun. Mijlocașul campioanei nu are nicio selecție la naționala de seniori a României: „Păun joacă bine, dar selecționerul ar trebui să aibă ochi și pentru el. E căpitanul echipei, la Celtic ne-a ajutat mult, mă gândesc dacă începe marți. E într-o formă extraordinară”, a adăugat antrenorul.
De asemenea, Petrescu a vorbit și despre primul meci din play-off-ul Ligii Campionilor, cu Slavia Praga: „Mi-aș dori să luăm campionatul și să mergem în grupe. Suntem conștienți de Slavia Praga. Dacă spun că sunt mai buni, iar îmi sar oamenii în cap. Sunt mai valoroși decât noi, dar mi se pare incredibil că trebuie să treci de patru echipe pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor”, a încheiat „Bursucul”.