Atenție, Gigi Becali:** Stan nu suportă să fie umilit!** Motivul pentru care a plecat de la CS Mioveni
Ilie Stan a antrenat-o în acest sezon doar pe CS Mioveni, echipă pe care a preluat-o la finalul lunii august de la Ionuț Popa. Tehnicianul care va negocia astăzi cu Gigi Becali instalarea pe banca Stelei nu a rezistat încă ca principal al argeșenilor decât două etape, obținând un succes (4-2 cu Gaz Metan) și un eșec usturător (1-5 cu Pandurii). La meciul cu Sportul nu a mai luat loc pe bancă, dându-și demisia.
Motivul? Ilie Stan a plecat de la Mioveni în urma unor episoade incredibile petrecute la clubul argeșean. „La meciul cu Pandurii a început coșmarul. După eșec, am fost jignit timp de o oră de primar, care voia să merg cu echipa prin oraș, ca să ne înjure lumea! Apoi, președintele Tuțală și-a pus mașina în fața autocarului ca să nu plecăm în cantonament și nu a vrut să ne dea bani pentru vitamine și alimentația jucătorilor. M-am simțit umilit!”, a spus tehnicianul buzoian.