Atenție la Balaj!

Unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai grupului condus de Mircea Sandu la FRF, Iancu ar fi avut motive să se bucure de ultimele acțiuni ale DNA.

„Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile ar putea însemna creșterea șanselor noastre la titlu. Cei care fac anumite manevre s-ar putea cenzura în meciurile următoare”, consideră petrolistul, cu aluzie la meciul lui Dinamo arbitrat dubios de Ovidiu Hațeganu. Totuși, chiar și în condițiile arestării lui Gheorghe Constantin, Iancu are un reproș de făcut delegărilor pentru Cupa României: „Jucăm cu Bistrița la Cluj și suntem arbitrați de Cristi Balaj. Acesta e înrudit cu antrenorul secund al lui FC Vaslui. Ce altă dovadă mai clară putem avea că sistemul continuă să lucreze? Conferința de presă a lui Sandu a fost de fapt un semnal că morișca se învârte în continuare”. Concret, Leo Grozavu, antrenorul secund al lui FC Vaslui, este nașul de cununie al lui Cristian Balaj, arbitrul din această după-amiază. Un eventual cartonaș roșu primit în meciul cu Bistrița ar însemna ca respectivul jucător să lipsească sâmbătă, la Vaslui. Cum Timișoara va alinia azi prima echipă cu Gloria, bănățenii se tem ca Alexa, Magera sau jucătorii din apărare să nu fie eliminați ușor de către maramureșean.

„Nu vin la meci, am prime de dat”

După perioada grea din toamna anului trecut, la Timișoara nu mai există nicio problemă legată de bani. Patronul timișorenilor lipsește de la jocul de azi, unde anunțase inițial că va ajunge. „Nu pot să merg, am de încheiat niște afaceri, trebuie să produc bani pentru că avem rezultate, vin și sărbătorile, trebuie să achit multe prime. Suntem pregătiți pentru performanță, orice obiectiv atins va fi foarte bine recompensat”, a mărturisit Iancu.

50 de mii de dolari net este recompensa pentru fiecare jucător al lui Poli, dacă echipa câștigă Cupa și joacă în grupele Europa League

 

Publicat: 14 04. 2009, 19:27
Actualizat: 15 04. 2009, 09:06