„Atenție la Budescu!” Portarul Alessandro Caparco îi avertizează pe italieni înainte amicalului cu România
Portarul italian al formației CSMS Iași, Alessandro Caparco, a declarat că favorita lui pentru meciul amical din această seară, de la ora 21:45, dintre Italia și România, de la Bologna, este reprezentativa țării sale natale. Caparco spune că a vorbit la telefon cu fostul său coleg Marco Parolo și i-a avertizat să fie atenți la șuturile lui Constantin Budescu.
„În 2007, la Universiada din Bangkok am fost coleg cu Marco Parolo, care acum joacă la Lazio. Am vorbit cu el zilele trecute și i-am avertizat să fie atenți la Budescu. Le-am spus că dacă trage la poartă, va fi pericol”, a spus Caparco.
Goalkeeperul ieșenilor a declarat, în glumă, că în familia lui va fi „război” în această seară. „Suntem patru contra unu. Eu am sânge italian și țin cu Italia, iar astăzi vin la noi mama și tatăl meu. Fiul meu, care s-a născut în urmă cu două luni, ține și el cu Italia. Deseară, la meci, va purta un tricou cu Italia. Doar Ramona, soția mea, ține cu România, dar este în minoritate. România joacă în deplasare în casă la mine”, a glumit Caparco.
„Vom vedea meciul împreună, sper să fie un spectacol frumos și Italia să câștige”, a conchis portarul Iașiului.