Atenție, pericol de blaturi!** Steaua, prima beneficiară?
Faptul că nu prea mai există suspans în privința retrogradării
alterează și lupta pentru miza cea mare, a primelor locuri, pentru
că, fiind deja liniștite sau resemnate, după caz, echipele din a
doua parte a clasamentului pot deveni „generoase”.
Principala consecință pe care o va avea eliminarea
necunoscutelor în zona retrogradării va fi, ca și în alți ani,
creșterea numărului de meciuri aranjate. Știindu-se prea devreme
cine pică în Liga a II-a, zece formații nu vor mai avea, practic,
motive să se bată pentru victorie. Se vor crea astfel premisele
unui trafic cu puncte dinspre echipele rămase fără obiectiv către
cele interesate să prindă cupele europene. Se va arunca din nou în
luptă tot arsenalul: prietenii, datorii vechi, transferuri în
contul punctelor și chiar „valize”.
Steaua,
prima beneficiară?
Meciul Brănești – Steaua poate fi un semn clar că încep
meciurile „strategice”. Cei de la Brănești au fost suspect de
liniștiți după eșecul cu gol primit din ofsaid. Pentru o echipă
care se zbate să evite retrogradarea, în prostul obicei al Ligii I,
era de așteptat ca Brăneștiul să facă un scandal monstru! Apoi, nu
puține sunt vocile care susțin că meciul, ca desfășurare, a fost
unul suspect.
Pot ceda ușor partide și Urziceniul, și Sportul, echipe deja
condamnate, ci și cele care oficial sunt în lupta pentru evitarea
retrogradării, dar, de fapt, sunt liniștite, pentru că știu deja că
vor fi deasupra liniei la final.
Dincolo de puncte, vine Duru!
Ceea ce schimbă mult datele luptei pentru evitarea retrogradării
este procesul de licențiere, coordonat de Comisia lui Viorel Duru.
Chiar și salvându-se de la retrogradare, se aude că Pandurii și, cu
certitudine, Craiova nu vor trece de acest examen obligatoriu
pentru a rămâne pe prima scenă și în sezonul viitor. Acest obstacol
îi poate determina pe conducătorii celor două echipe, Marin
Condescu și Adrian Mititelu, să vrea să retrogradeze deliberat și
să arbitreze lupta pentru primele locuri în schimbul unor diverse
avantaje, dat fiind că știu că oricum dispar din prima ligă la
final!