„Ceferiștii” fac coadă de doi ani la cabinetul Marijanei de la Belgrad. După Mureșan, Yssouf Kone și Bjelanovic, a venit rândul lui Ronny (foto, în centru)să se trateze în Serbia.
Doar 42 de minute s-a bucurat Ronny de debutul la CFR în meciul cu FCM Târgu Mureș. După un duel cu Halisson, brazilianul a căzut ca secerat, acuzând dureri la pulpa piciorului drept, astfel că a fost înlocuit imediat cu Kapetanos. RMN-ul efectuat duminică, la o zi după meci, a indicat că Ronny a suferit o microruptură musculară. Imediat, șefii CFR-ului i-au stabilit itinerariul pentru zilele acestea. „Pleci în Serbia la Marijana!”, au dictat boșii din Gruia, iar jucătorul s-a conformat, plecând ieri la Belgrad.
Weldon intră cu Gaz Metan, Bud la FCM Costa s-a alarmat, dar a primit ieri, telefonic, confirmarea că CFR va ajunge zilele acestea la un acord cu Benfica pentru legitimarea lui Weldon. Lusitanul nu a fost prea mulțumit de prestația lui Kapetanos de la Târgu Mureș și vrea să-l trimită titular pe Weldon chiar la următorul joc oficial, cel cu Gaz Metan Mediaș, de peste două săptămâni din Gruia. Legitimarea lui Weldon va duce la despărțirea de Bud, care e aproape să fie cedat pentru un sezon la Târgu Mureș.
„Sperăm ca Ronny să revină cât mai repede, fiindcă echipa are nevoie de el! E dureros că a debutat cu o accidentare”, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER