Au ajuns la capătul răbdării și cer implicarea lui Gigi Becali: „Doar o intervenție hotărâtă a patronului va putea pune din nou pe făgaș normal echipa”
Steaua FCSB a făcut la Târgu Jiu unul dintre cele ma slabe jocuri din acest sezon și a pierdut meciul în fața Pandurilor, scor 1-3. Helmuth Duckadam recunoaște faptul că echipa campioană are un joc slab și speră ca Gigi Becali să ia rapid o decizie pentru a pune capăt situației în care se află echipa.
Președintele de imagine al campioanei a precizat însă că nu se gândește la o schimbare de antrenor.
„Toată lumea e de vină. Ceva nu merge. Nu vreau să fiu înțeles greșit, eu cred că doar o intervenție hotărâtă a patronului va putea pune din nou pe făgaș normal echipa. Să nu fiu înțeles greșit, nu e vorba de schimbarea antrenorului, ci de o serie de măsuri. Acolo este cheia la ora actuală, pentru că pierdem joc după joc și situația nu se schimbă”, a spus Duckadam la Digi Sport.
Duckadam e trist și pentru fatul că jocul prestat de Steaua FCSB îndepărtează de la stadion și puținii suporteri care mai vin la partidele campioanei.
„Dacă nu vom juca din nou spectaculos, vom pierde și spectatorii pe care-i mai avem la ora asta. N-am fost eu cel mai apropiat prieten al lui Mihai Stoica, dar se simte, cel puțin în momentul de față, foarte mult lipsa lui. Pentru că era acel om dintre patron și echipă, care la ora actuală nu există. Din păcate nu avem un astfel de om”, a mai spus Duckadam.
Steaua FCSB a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de formația Pandurii Târgu Jiu, în ultimul meci al etapei a 21-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de M. Roman ’38, Shalaj ’57 și Eric ’90 din penalty, în timp ce pentru oaspeți a înscris Iancu, în minutul 67.