Au apărut problemele!

Redactor:
Florin Petre
Au apărut problemele!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentanții nemților au descoperit „capcanele” lui Copos:
jucătorii nu aparțin toți de club, iar baza de antrenament aparține
boss-ului de la Ana

Deși toată lumea se aștepta ca tratativele dintre George Copos și
afaceristul german Lutz Stache să se finalizeze curând printr-o
vânzare a clubului către neamț, se pare că lucrurile nu sunt chiar
atât de simple.
Auditul făcut la Rapid, care a fost comandat de cumpărători și se
efectuează în această perioadă, scoate la iveală lucruri la care
nemții nici nu se așteptau. Astfel, avocații lui Lutz Stache au
constatat cu surprindere că sunt mari probleme în ceea ce-i
privește pe o parte dintre jucători, care nu aparțin în acte
Rapidului, ci altor firme ale lui George Copos.

De asemenea, partea germană a ajuns la concluzia că statutul bazei
Pro Rapid, pe care o considerau parte a tranzacției, este unul
foarte ciudat. Baza aparține în acest moment boss-ului de la Ana,
prin niște firme ale Holdingului său, și nemții nu înțeleg dacă
pentru stabiliment se va plăti chirie lui Copos, dacă rămâne
valabilă concesiunea terenului pe 49 de ani, sau dacă intră în
tranzacția finală. „Dacă lucrurile ar fi stat așa cum trebuie,
afacerea s-ar fi încheiat pe 1 august. S-au descoperit însă niște
neregului, care sunt acum în curs de analiză și care au întârziat
lucrurile. Pe 29 septembrie vom ști mai multe”, a afirmat Mihai
Voiculescu, reprezentantul cumpărătorului german în realația cu
George Copos.

10 milioane de
euro va plăti Lutz Stache dacă acceptă varianta propusă de George
Copos de a prelua Rapidul pentru un leu, asumându-și toate
datoriile clubului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×