Au bifat egalul

ProSport a prezentat suporterilor veniți pe “Dan Păltinișanu” un supliment în care erau trecute victoriile timișorenilor asupra celor mai importante echipe din Liga I. Lipsea Dinamo. Și va lipsi în continuare, Poli și Dinamo remizând la 1.

Inexactitatea lui Blay a produs prima fază periculoasă la poarta lui Lobonț. Până și timișorenii au fost surprinși însă de oportunitatea ivită iar Moți a îndepărtat pericolul. Dinamo a ieșit la joc, Vranykovic, Cristea si Cătălin Munteanu încercând să-i ofere cât mai multe mingi utile lui Miranda. Argentinianul a părut însă din alt film, fiind mereu cu un pas înapoi.

Timișoara a mizat foarte mult pe forța lui Ganea. Frații Karamian combină în familie dar tot ce le-a ieșit a fost o lovitură liberă irosită de Aliuță. Contraatac la poarta lui Popa, Cristea s-a descurcat excelent în fața fundașilor adverși, și-a pregătit șutul însă nu a reușit decât o pasă către portarul gazdelor. Ultimele evoluții ale mijlocașului stau parcă sub semnul unui blestem, după ce chiar finanțatorul din Ghencea spunea că și-ar dori la Steaua un jucător cu calitațile dinamovistului.

Repriza secundă a început într-un ritm mai alert. Miranda este sărit tot mai des din schemele dinamoviștilor, în scenă întrând Dănciulescu. Golgeterul Ligii I îl depășește în două rânduri în viteză pe Luchin, ultima oară decisiv – arbitrul dictând lovitură de la 11 metri după o intervenție necugetată a timișoreanului, care este și eliminat. Același Dănciulescu execută și își aduce echipa în avantaj.

Doar două minute a durat bucuria oaspeților, Poli egalând după o fază în care Ganea a profitat de alunecarea lui Pulhac și a pasat decisiv pentru Rusici. Intrarea lui Torje și eliminarea lui Brezinski au fost apoi singurele fapte notabile până la finalul partidei.

CRONICARUL DE SERVICIU

Publicat: 12 04. 2008, 22:29
Actualizat: 12 04. 2008, 23:16