Au câștigat o repriză, dar nu a fost de ajuns. Lienen: „Nu am fi meritat victoria. Repriza secundă a fost oribilă”
După victoria din etapa trecută, 2-0 cu Concordia, Oțelul pierde în Ștefan cel Mare (1-3) și gălățenii simt iar fiorii reci ai ligii secunde. Ewald Lienen a declarat după meci că echipa lui nu ar fi meritat să câștige cu 1-0, așa cum a fost scorul la pauză.
„Nu am jucat un fotbal foarte bun, nu am avut o circulație a balonului așa cum mi-am dorit. A doua repriză a fost oribilă. După penalty nu am mai fost concentrați. Pentru mine este ciudat să dai penalty după ce cineva șutează cu mingea în mâna adversarului. Un astfel de penalty are un impact foarte mare asupra jocului. Ne-am pierdut concentrarea și am mai primit două goluri”, a declarat antrenorul Oțelului la Digi Sport.
Lienen: „Nu am fi meritat să câștigăm cu 1-0”
„Nu am fi meritat să câștigam cu 1-0. Este o luptă foarte strânsă pentru rămânerea în prima ligă, trebuie să ne concentrăm foarte bine, să dăm ce avem mai bun și să ne atingem obiectivul”, a mai spus Lienen
Dinamo București a învins luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), pe Oțelul Galați, în ultimul meci al etapei a XXVI-a a Ligii I, și a revenit pe locul patru în clasament.
Golurile învingătorilor au fost marcate de D. Grigore ’52 din penalti, Rotariu ’60 și C. Matei ’65, în timp ce pentru oaspeți a înscris Giurgiu, în minutul 44.
Dinamo București: Naumovski – L. Rus, Durimel, D. Grigore, Filip – Elton, Șerban (C. Matei ’46) – Bărboianu, V. Lazăr, Bilinski (Boubacar ’78), Rotariu (Velici ’87). Antrenor: Flavius Stoican.
Oțelul Galați: Goicoechea – Milea, Sîrghi, Prestia, D. Popescu – Cooper, Lovin, Giurgiu – Zaharia (Sevillano ’76), Tudorie (Henrique ’61), Astafei. Antrenor: Ewald Lienen.
Cartonașe galbene: D. Grigore ’15, Bărboianu ’77, Filip ’85 / Lovin ’40, Cooper ’77.
Arbitri: Adrian Comănescu (central) – Micloș Nagy, Marius Nicoară (asistenți) – Lucian Rusandu, Andrei Chivulete (asistenți suplimentari) – Daniel Demetrescu (rezervă).
Observatori: Aron Huzu, Marcel Lică.
La partida din Șoseaua Ștefan cel Mare au asistat 3.716 spectatori, dintre care aproximativ 50 de fani gălățeni.