Au căzut în plasa „Matadorului”!

Redactor:
Eduard Zelgin
Au căzut în plasa „Matadorului
  • Publicat:
  • Actualizat:

2.000.000 de euro. O sumă mare pentru fotbalul românesc pe care Gigi Becali a plătit-o pentru a-l aduce în iarnă de la Once Caldas pe atacantul Dayro Moreno. Iar cel poreclit „Matadorul“ a început deja să își scoată banii, deși venirea lui Dayro în Ghencea a fost privită cu scepticism.

În turneele de pregătire, columbianul nu a rupt gura târgului, în „amicale“ nemarcând niciun gol. Prima etapă de la Iași cu Poli l-a găsit undeva izolat pe banca de rezerve. S-a înrăit și s-a ambiționat la maximum. „Trebuie să demonstrez că merit să fiu titular! Locul meu e pe teren, nu pe bancă!“, și-a spus Dayro. Și a arătat asta duminică. Driblinguri, șuturi și, cireașa de pe tort, golul de 2-1 au fost trecute în repertoriul columbianului, care a resuscitat Steaua și a relansat campionatul.

Ieri, a apărut la stadion la 15:50, pentru a se pregăti de antrenament. Era relaxat, iar muzica sa latino bubuia în mașină. Părea că seara de excepție de duminică o uitase deja, pentru a-i face loc uneia noi. „Când e următorul meci în Ghencea? Cu Urziceni, nu? Și când o să jucăm, sâmbătă sau duminică?…“, întreba Dayro ca un copil nerăbdător, pregătindu-se deja de un alt recital.

Dayro a făcut un meci bun, însă trebuie să demonstreze în continuare că merită să fie titular.
Marius Lăcătuș antrenor Steaua

MOMENTELE LUI DAYRO MORENO DIN DERBY

Minutul 9: Dayro Moreno șutează din unghi puțin peste poarta lui Hirschfeld
Minutul 21: Centrare din corner a lui Mendoza, dar Dayro lovește mingea cu capul puțin pe lângă bară
Minutul 25: “Matadorul” șutează puternic și plasat, însă balonul este scos cu greu de portarul clujenilor
Minutul 43: Dică centrează, iar Dayro Moreno, aflat în careu, reia spectaculos mingea din foarfecă (foto), dar Hirschfeld este la post și reține
Minutul 56: Singur cu poarta goală, atacantul columbian marchează cu capul din cornerul executat de Mendoza, după care mingea este prelungită pe spate de Dică
Minutul 76: Dayro este înlocuit de Nicoliță în aplauzele publicului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×