Au CĂ‚ZUT variantele Hagi și Bergodi! Doi italieni sunt pe lista Stelei!** Ce antrenori i-a recomandat Chivu lui MM Stoica
Steaua caută în continuare un antrenor pentru noul sezon, după
despărțirea de Cosmin Olăroiu. Pe lista lui Becali s-au aflat
Gheorghe Hagi și Cristiano Bergodi, însă „Regele” este nemulțumit
de proiectul oferit, în timp ce italianul ar putea continua la
Modena.
În aceste condiții, MM Stoica a plecat în Italia, la Milano,
acolo unde s-a întâlnit cu Cristi Chivu, anunță
tuttomercatoweb.com. Sursa citată menționează că managerul
roș-albaștrilor s-a sfătuit cu fostul căpitan al naționalei cu
privire la numele viitorului antrenor din Ghencea.
Numele despre care MM a cerut referințe sunt Davide Ballardini
și Luigi De Canio.
Davide Ballardini (foto sus) s-a născut în
1964, a antrenat ultima oară la Genoa, în sezonul recent încheiat.
Tehnicianul a mai antrenat la Lazio (2009-2010), Palermo
(2008-2009), Cagliari (2007-2008), Pescara (2006), Cagliari (2005)
și Sambenedettese (2004-2005).
Ballardini și-a început cariera de antrenor la echipa de tineret
a Bolognei, trecând apoi pe la Cesena și AC Milan. Între 2002 și
2004 a condus echipa U19 a Parmei.
Ballardini are în palmares o supercupă a Italiei cu Lazio,
învingând pe Inter într-un meci disputat la Beijing.
Ca jucător, Ballardini s-a remarcat la Cesena.
Luigi De Canio (foto jos) este din 2009
antrenorul lui Lecce, cu care a reușit să evite retrogradarea în
acest sezon, terminând pe locul 17 în Serie A.
Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a mai antrenat Queens Park
Rangers (2007-2008), Siena (2005-2006), Genoa (2004), Napoli
(2001-2002) și Udinese (1999-2001).
În sezonul 2009-2010 a reușit să promoveze cu Lecce în prima
ligă italiană, după ce a terminat pe locul secund în Serie B.
De Canio și-a început cariera de antrenor în 1988, la
Pisticci.
Luigi De Canio este foarte apreciat de managerul Stelei, care a
lăudat în mai multe rânduri jocul lui Lecce din acest sezon, chiar
dacă echipa din sudul Italiei a fost prima peste linia salvării de
la retrogradare.