Au cerut penalty la Galamaz

Minutul 25 al partidei dintre Urziceni și Astra a adus un nou
prilej pentru banca tehnică a Unirii să conteste arbitrajul. După o
centrare a lui Dacian Varga în careul ploieștean, Cristi Munteanu a
ieșit să respingă mingea, dar în drumul său l-a întâlnit doar pe
căpitanul Urziceniului, George Galamaz, lovindu-l serios pe acesta.
Imediat Dan Petrescu a sărit de pe bancă reproșându-i centralului
neacordarea penaltyului care se impunea.

Apostol
poate lipsi cu Stuttgart

Iulian Apostol, unul dintrei cei mai valoroși jucători din
angrenajul Unirii Urziceni, este in pericol să piardă cel de-al
doilea meci al campioanei României din Champions League, cel de
miercuri, cu nemții de la VfB Stuttgart. Accidentat duminica
trecută în partida pierdută de Urziceni pe terenul lui Dinamo,
Apostol nu a luat loc aseară nici măcar pe banca de rezerve.

Toată
echipa, schimbată!

Programarea meciului dintre Urziceni și Astra la doar 48 de ore
după ce ambele formații evoluaseră în Cupa României a suscitat
discuții în tabăra campioanei. Cu toate acestea, Dan Petrescu s-a
lăudat că are un lot numeros și că se poate baza pe toți jucătorii
pentru a ataca cele trei competiții în care este angrenată Unirea.
„Bursucul” a schimbat numai puțin de zece jucători pentru meciul cu
Astra, față de partida de miercuri, câștigată în 16-imile Cupei
României în fața Sportului Studențesc cu 3-0. Singurul
„supraviețuitor” din urmă cu două zile este Laurențiu
Marinescu.

Publicat: 25 09. 2009, 22:01
Actualizat: 25 09. 2009, 22:02