Au dat-o la pace!** „Pandurii va fi programată în Liga 1”

Dinamo și Pandurii au stins litigiul în cazul lui Ilie Iordache.
Târgu Jiu scapă de pedeapsa pe care o anunța Mitică Dragomir:
neprogamarea la meciurile din Liga 1. Dumitru Dragomir a confirmat
că cele doua cluburi s-au înțeles.

„Am primit la ligă hârtia prin care se specifică faptul că
Dinamo și Pandurii au stins orice litigiu existent între ele și am
înregistrat-o. Nu mai există pericolul ca Pandurii să nu mai fie
programată în Liga I. Declarațiile date de domnul Condescu de
dimineață s-au dovedit a fi un foc de paie
„, a declarat
Dragomir pentru Mediafax.

Presedintele Pandurilor, Marin Condescu declarase că va propune
înființarea unui nou campionat.

„Atât LPF cât și FRF își desfășoară activitatea în momentul de față
încălcând prevederile articolului 36 alin. 5, din legea 69/2000 a
Educației Fizice și Sportului, conducându-se în baza unui statut al
FRF 2009/2010 care nu a fost avizat de Tribunalul București,
conform legislației în vigoare. Dacă LPF nu va înțelege să intre în
legalitate și nu va retrage sancțiunile dictate împotriva clubului
Pandurii până la o decizie a TAS, instituție căreia noi ne-am
adresat deja, vom face plângeri penale împotriva celor care încalcă
legislația din România. Duminică, noi vom face o întâlnire cu cei
7.500 de abonați și acționari ai clubului, la stadion, iar luni vom
organiza o întâlnire cu toți conducătorii și reprezentanții
cluburilor din România finanțate de companiile de minerit, energie
și sindicate. În cadrul acestei întâlniri vom convoca pentru marți
Adunarea Generală pentru înființarea unei noi structuri de fotbal
în România, căreia probabil o să-i spunem Asociația Română de
Fotbal. Noi deja am cerut Ministerului Tineretului și Sportului
scoaterea în afara legii a FRF și LPF”
, a spus
Condescu.

Președintele LPF i-a amenințat pe Condescu și ai lui că vor fi
excluși din campionat!

„Eu nu am făcut decât să pun în aplicare deciziile comisiilor
jurisdicționale. Am luat în discuție astăzi în Comitetul Executiv
decizia neprogramării echipei Pandurii. Am trimis deja hârtie către
Pandurii prin care îi înștiințam, și, dacă până mâine nu va rezolva
litigiul pe care îl au cu Dinamo, nu vor fi programați în
campionat. Asta este prima măsură împotriva clubului Pandurii,
propunea de dezafiliere urmând să fie luată într-o altă ședință a
Adunării Generale dacă nu se stinge litigiu
l”, a afirmat,
miercuri, Dragomir.

Ilie Iordache a fost declarat liber de contract în litigiul cu
gruparea Pandurii Târgu Jiu de Curtea de Arbitraj pentru Fotbal
(CAF) din cadrul FRF, motiv pentru care președintele Marin Condescu
s-a adresat Tribunalului Gorj, obținând o decizie de suspendare a
punerii în aplicare a hotărârii luate pe linie sportivă. Ulterior,
această decizie a Tribunalului Gorj a fost casată de Curtea de Apel
Craiova și retrimisă spre judecare.

În acel moment, Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul LPF
a judecat pe fond un memoriu al FC Dinamo, clubul care îl cedase pe
jucătorului Ilie Iordache către Pandurii Târgu Jiu. Având în vedere
o clauză din acordul de transfer, Comisia de Soluționare a
Litigiilor a LPF a obligat clubul Pandurii Târgu Jiu la plata sumei
de 1 milion de euro plus TVA către FC Dinamo, deoarece jucătorul
Iordache a fost declarat liber de contract din vina grupării
gorjene. De asemenea, Comisia de Recurs a LPF a menținut decizia
Comisiei de Soluționare a Litigiilor, respingând memoriul clubului
Pandurii în acest caz ca neîntemeiat.

Publicat: 24 09. 2009, 19:27
Actualizat: 24 09. 2009, 19:29