Au depus armele?** „Nu mă mai gândesc la Europa League” Moldovan, despre meciul cu Steaua
Stoichiță și ai lui trebuie să treacă de criza din ultimul timp
și de criticile patronului. Deși spune că Lippi nu va pleca până la
vară, Becali nu va suporta cu siguranță încă o umilință. Moldovan
vine în Ghencea cu echipa ciuruită de accidentări și spune că visul
Europa League este deja departe. „Suntem mai aproape de
retrogradare decât de primele locuri”, spune antrenorul
Brașovului.
„Nu mă mai gândesc de mult la Europa League, ci mă gândesc
cum să câștigăm un meci în campionat, pentru că a trecut ceva timp
de când n-am mai văzut trei puncte în dreptul nostru la finalul
unei partide. Îmi doresc foarte mult să reușim acest lucru cât mai
repede pentru că acum suntem mai aproape de retrogradare decât de
Europa League. Din păcate avem o grămadă de probleme din punct de
vedere medical, am fost nevoit să încerc să încropesc un 11 de la o
etapă la alta și se vede acest lucru în omogenitatea echipei. La
fiecare meci sunt trei-patru-cinci modificări. Este greu când nu ai
un prim 11 constant”, a declarat Viorel Moldovan pentru
Sport Total FM.
Brașovul
vrea Cupa!
„Să nu uităm că mai avem o manșă foarte-foarte dificilă
împotriva Vasluiului. Este o echipă solidă, bună, cu jucători
valoroși, bine așezată în teren, masivă, compactă, așa cum este și
CFR Cluj sau Timișoara. Vasluiul a reușit să câștige la Timișoara,
e important pentru ei să rămână acolo sus, cu șanse la câștigarea
titlului și sper ca acest lucru să le distragă atenția de la a doua
competiție. Ei au potențial să câștige campionatul. Scorul de 1-0
nu ne garantează calificarea pentru că, dacă mergem la Vaslui să
apărăm acest avantaj e o mare greșeală. Acolo trebuie să joci, să
presezi, chiar să marchezi pentru a spera la calificarea în finală.
Nu privesc această dublă ca pe o revanșă, câștigarea unui trofeu ar
reprezenta încununarea unui an greu de muncă”, a mai spus
antrenorul ardelenilor
„Cu
Steaua, mai bine nu te prezinți dacă nu ai
curaj”
„Credeți că mă pot gândi la criza pe care o traversează Steaua? Eu
mă gândesc la criza de la noi pentru că Steaua rămâne Steaua,
indiferent de problemele pe care le au. Este un club de tradiție,
cu un palmares, au jucători de valoare chiar dacă le lipsesc câțiva
titulari. Pe Ghencea, dacă nu ești curajos și nu te duci decis, nu
pui probleme și nu te bați până la sacrificiu, mai bine nu te
prezinți”, a încheiat Moldovan