Au făcut pace!** Dinamoviștii au renunțat la proteste pentru Țălnar, Badea vine și el să discute cu jucătorii

Dinamoviștii au clarificat ieri oficial problemele și susțin că, cel puțin până la meciul cu Brașov, se vor gândi doar la fotbal

Fotbaliștii au fost convinși de Cornel Țălnar să renunțe la protest, mai ales că și șefii a oferit garanții că salariile restante vor fi plătite rapid

Dinamoviștii strâng din nou rândurile, după o ultimă săptămână incendiată de promisiunile neonorate ale conducerii. La primul antrenament după minivacanța de trei zile, „câinii” au lămurit în vestiar problemele și, cel puțin pentru moment, până la partida cu FC Brașov (duminică, ora 20:30, Antena 1 / Dolce Sport), Țălnar a primit din partea jucătorilor promisiunea că problema restanțelor salariale va fi lăsată în stand-by.

Toată suflarea dinamovistă aștepta ziua de ieri cu sufletul la gură. Amenințările cu neprezentarea la meciul cu Brașov venite dinspre jucători i-au pus în gardă pe șefi, care au făcut eforturi pentru a îndulci atmosfera din sânul lotului roș-alb.

Veteranii s-au văzut cu Badea
Primul care a mutat a fost Nicolae Badea, președintele CA al „câinilor”, care duminică seara a avut o întâlnire cu veteranii lotului dinamovist. Șeful administrativului din „Groapă” le-a transmis fotbaliștilor că discuția despre plata salariilor aferente lunilor noiembrie și decembrie a fost greșit înțeleasă de fotbaliști și că, până pe 15 martie, acestea vor fi achitate.

Țălnar i-a convins să renunțe la revoltă
Ieri, în rol și-a intrat și Cornel Țălnar. Antrenorul a amânat începerea antrenamentului cu o jumătate de oră pentru a-i monta pe dinamoviști. „Problemele cu banii vor exista fie că protestați, fie că nu, dar eu vă garantez că în scurt timp se vor rezolva, în mare parte. Dar am reușit să facem împreună o atmosferă bună, să jucăm fotbal și e păcat să dăm cu piciorul muncii noastre tocmai acum, când ar putea să conteze. Haideți să batem Brașovul și apoi o să vedeți că și celelalte probleme se vor rezolva!”, a fost mesajul antrenorului.

Badea e așteptat la Săftica
Imediat, ofițerul de presă Ionel Culina a postat pe site-ul oficial un mesaj din partea jucătorilor. „Când vine vorba de Dinamo, de vestiarul nostru, toată lumea vorbește despre bani și mai puțin despre fotbal. Noi vrem să ne antrenăm și să jucăm fotbal!”, a fost esența vorbelor spuse de „câini”. Astăzi, aceștia au două antrenamente programate la Săftica, iar în pauza dintre acestea și-a anunțat prezența și Nicolae Badea, care va discuta cu toți elevii lui Țălnar, tocmai pentru a lămuri lucrurile și pentru a stabili împreună termenele de plată pentru salariile restante.

Vrem să fim lăsați să ne concentrăm doar la fotbal
Pasaj din mesajul dinamoviștilor

Cu Brașov, 3 lei biletul la peluză!
Șefii „câinilor” fac tot ce le stă în putință pentru a atrage fanii în „Ștefan cel Mare”. Pentru prima partidă din 2013, cu Brașov (duminică, ora 20:30, Antena 1 și Dolce Sport), conducerea a anunțat prețuri modeste la tichete, după cum urmează: Tribuna 0 – VIP (sectoarele 4,5 – rândurile 13-19): 50 de lei; Tribuna 0 (sectoarele 3,4,5,6): 30 de lei; Tribuna I (sectoarele 1,2,7,8): 20 de lei; Tribuna a II-a: 10 lei, respectiv Peluza Hâldan: 3 lei!

Publicat: 19 02. 2013, 09:05
Actualizat: 19 02. 2013, 09:06