Au făcut show în fața fanilor! Brașov – Gloria 4-1

FC Brașov a învins aseară Gloria (4-1) și a încheiat anul 2013 fără eșec acasă în Liga I

FC Brașov a încheiat în forță evoluțiile pe teren propriu în acest sezon în Liga I, după ce a învins aseară Gloria Bistrița, scor 4-1. Dintr-o candidată la retrogradare după primele 19 etape din 2012, echipa lui Szabo a reușit să nu piardă niciun joc pe teren propriu în acest an și, cel mai probabil, va încheia sezonul în prima parte a clasamentului. În șapte partide acasă în 2013, FC Brașov a obținut cinci victorii și două egaluri. Aseară, golurile au fost marcate de Enceanu (2), Buga și Machado, respectiv Feher. În vârstă de doar 18 ani, mijlocașul Rareș Enceanu are cinci apariții în Liga I și aseară a semnat primele goluri pentru Brașov.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA BRAȘOV – GLORIA

 


Victoria de la Pandurii a mai liniștit apele la Brașov. „Greviștii” Viveiros, Cristi Munteanu și Cristi Ionescu au fost iertați și reprimiți la echipă. Fără obiectiv în acest final de sezon și în așteptarea ultimului meci, cu Steaua, echipa lui Szabo primește vizita Gloriei.

De partea cealaltă, bistrițenii sunt cu gândul la liga a doua. Manea și compania își iau la revedere de la Liga 1 cu o deplasare la  Brașov și un meci cu Chiajna, în ultima etapă.

 

Publicat: 23 05. 2013, 21:54
Actualizat: 23 05. 2013, 22:19