„Au fost meciuri bune etapa asta!** Avem portari valoroși”
Mitică Dragomir este de părere că meciurile din prima etapă s-au ridicat la un nivel foarte bun, din punct de vedere al jocului. Șeful LPF spune că prestațiile arbitrilor nu ar trebui comentate, deoarece greșeala stă în caracterul oamenilor întotdeauna.
"Prima etapă a fost destul de interesantă, cu meciuri bune. Un meci mai slab la Ploiești, dar în rest au fost meciuri bune. Nu știu dacă a avut dreptate Borcea să se ia de arbitraje. Fiecare spune ce vrea. Arbitrii greșesc, au greșit și vor greși, pentru că sunt oameni, dar nu mai sunt rău intenționați", a spus Dragomir, la Sport.ro, nominalizând apoi și confruntarea care i-a plăcut cel mai mult în această etapă: "Meciul de la Craiova a fost cel mai bun al etapei. Mi-au plăcut portarii. Silviu Lung Jr. e mare talent! România va avea portari buni în următorii zece ani. Am avut o criză în ultimii cinci ani. Sunt 3-4 portari buni de tot acum în țară."
"Timișoara poate produce o surpriză mare"
Legat de returul dintre FC Timișoara și Șahtior Donețk, Mitică spune că elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au șansa să producă o mare surpriză în preliminariile Ligii Campionilor. "Meciul Timișoara – Șahtior va fi foarte greu. Șahtior vine să câștige. Dacă îi țin puterile și vin să joace economicos, s-ar putea să fie o surpriză mare în fotbalul internațional, pentru că Timișoara și Șahtior au sanse 50-50%", a conchis oficialul LPF.